Chiar dacă am petrecut mai bine de jumătate de primăvară în casă, ne putem bucura de hainele streetwear și prin sufragerie, așteptând clipa când vom savura outfit-ul la o întalnire cu prietenii, la momentul potrivit. Am făcut o listă cu 5 elemente care transformă imediat o ținută plictisitoare într-una demnă de străzile orașului New York!
Este clar că vara 2020 va fi diferită față de cele cu care ne-am obișnuit. Serile răcoroase le vom petrece mai mult acasă și mai puțin în city-break-uri sau savurând un cocktail pe terasele primitoare. Ne adaptăm ținutele de purtat prin casă astfel încât să simțim vara mai aproape. Haideți să lăsăm deoparte puțin stilul extrem de confortabil și să facem o trecere ușoară către casual. Iată ce articole din streetwear pot fi purtate cu succes si acasă:
Rochie casual, lejeră
Chiar dacă soarele e sus pe cer și temperaturile depășesc 20 de grade, este necesar să fim vigilenți și să părăsim casele noastre cât mai rar. Totuși, de ce să renunțăm la plăcerea de a purta o rochie scurtă și lejeră, de vară? Sunt foarte confortabile, îți oferă o mare libertate de mișcare, motiv pentru care le poți purta cu ușurință prin casă, iar pe stradă se asortează perfect cu sandale sau sneakers.
Tommy Hilfiger | Karl Lagerfeld | Reebok Classic | Reebok | Tommy Hilfiger
Treningul
Purtăm treningul cât stăm acasă, ieșim la cumpărături sau la o scurtă plimbare în zona locuinței. Ai putea crede că pe timpul verii nu îl vei mai purta, însă te poți bucura și de pantaloni și de hanorac în mai multe combinații de vară. Hanoracul se va potrivi foarte bine cu o pereche de pantaloni scurți sau fustă de blugi, iar pantalonii de trening cu un top scurt și feminin. Își vei crea 2 ținute irezistibile!
Fila | Fila | adidas Performance | Nike | Fila
Reebok Classic | Fila | Fila | adidas Originals | Puma
Denim pentru orice ocazie
Moda stradală adoră denimul. Se potrivește perfect în toate ținutele de vară, fie că purtăm pantaloni scurți sau fustă din denim. Desigur, și prin casă putem purta denim, însă este de preferat să fie un material mai elastic. Când vom putea ieși din nou în siguranță din case, pregătiți-vă și o jachetă de blugi pentru serile răcoroase!
jeans, Mango | geacă, Levi’s Made & Crafted | jeans, Vila | fustă, Local Heroes | fustă, Levi’s
Sandalele sport
În mod normal, streetwear se bazează pe sneakerși, însă vara aceasta facem o excepție și ne îndreptăm atenția către sandalele sport. Cele mai importante caracteristici pe care trebuie să le îndeplinească sandalele tale pentru a fi în ton cu tendințele acestui sezon, sunt referitoare la talpa masivă și culorile puternice.
Liu Jo | Karl Lagerfeld | Tommy Jeans | Pepe Jeans | Love Moschino
Puterea accesoriilor
Cele mai trendy accesorii din streetwear de anul acesta sunt șepcile de baseball, ochelarii de soare și rucsacurile de mici dimensiuni. Nu ne dăm deoparte de la nicio culoare! Toate sunt acceptate: pasteluri, contraste puternice, orice îți aduce o stare de bine.
rucsac, Spiral | ochelari, Calvin Klein | șapcă, Vans | brorsetă, Ellesse | șapcă, New Era