Te-ai întrebat vreodată dacă Mihaela Tatu, gazda emisiunii “De 3 X Femeie” pe care sigur ne-o amintim cu toții, a fost dintotdeauna conștientă de farmecul său feminin?
Mihaela Tatu ne-a dezvăluit în cadrul proiectului #AnswearTopLadies faptul că abia la vârsta de 30 de ani a învățat cum să își pună în valoare atuurile. Ne-a descris, de asemenea, care au fost etapele vieții sale, de la copil și până la femeia puternică din ziua de azi. Citește întregul interviu în cele ce urmează și vezi dacă te regăsești în povestea Mihaelei. Poți viziona interviul video la finalul articolului.
- Ce mai face Mihaela de când nu mai lucrează în televiziune?
Acum sunt antreprenor și lucrez în zona de retorică și oratorie, respectiv tehnica și arta livrării discursului pentru că a vorbi nu înseamnă doar a vorbi ca să spui ceva, ci să transmiți ceva ca să rămână. Acolo lucrez eu acum.
- Cum îți găsești echilibrul între a fi femeie, a fi antreprenor, a fi la modă, a fi, a fi, a fi…
Vorbim încontinuu despre feminitate și vorbim despre felul în care arătăm pe afară. Nu conștientizăm o dată pentru totdeauna că dacă vrei să arăți bine nu e obligatoriu doar să pui din machiaj cât cuprinde ci este bine să ai o stare de spirit bună, cu o tihnă interioară, să te simți implinit și fain cu tine, într-o armonie. Asta are loc atunci când starea de sănătate e bună. Acel clișeu că frumusețea vine din interior nu este un clișeu, este o realitate și pot să o garantez pentru că fac parte din categoria celor care au citit și au și aplicat. În concluzie, sunt un trăitor după cititor, așa că vorbesc din experiența proprie.
- Povestește-ne puțin despre evoluția stilului tău vestimentar.
Sunt crescută de un tată care și-a dorit băiat, și-atunci am avut perioada mea de Mihaela-băiețoiul. După care, am intrat în Mihaela-resemnata (mama), după care am intrat în Mihaela-tânăra soție. Am intrat, după aceea, în perioada Mihaela-femeia la 30 de ani care a început să-ți dea seama că e femeie. Apoi a venit perioada Mihaela-femeia-bărbat-bine în care a trebuit să dovedesc, în care a trebuit să mă descurc singură și o combinație între comod și clasic. De ceva vreme, cred că am intrat într-o perioadă de feminitate.
- Urmăreai tendințele în modă în adolescență?
Se purta mini de nu știu câtă vreme și eu eram cu maxi. Se purta maxi de nu știu câtă vreme și eu eram deasupra genunchiului. Mi-am dorit întotdeauna să am păr lung și mama mă tundea scurt și-mi prindea părul cu o agrafă. Nu prea a fost după mine. Mama a fost ca un fel de cerber la porțile Infernului. Nici rochia de mireasă nu a fost cea pe care mi-am dorit-o eu. Nu a fost ușor. Pot acum să apar la o nuntă la vreun palat soptuos în bocanci coborând proaspăt de pe munte cu rucsacul în spate pentru că pentru mine este importantă intenția. Am venit la tine, să te văd pe tine pentru că tu-mi ești drag și nu mă apuc să mă duc acasă să pierd timpul să mă schimb. Sunt o ființă foarte spontană care a renunțat la ideea că măștile mele se raportează la măștile celorlalți din sentimentul de apartenență la o gașcă sau din dorința de a da bine în fața cuiva.
- Cum ți-ai descrie stilul vestimentar de acum?
Sunt topită după toamnă. Mi se pare ca o femeie, pentru că tot vorbim despre femei, ca o femeie voluptoasă, trecută de prima tinerețe, care știe, e plină de mister, cu hachițe, bogată, senzuală și seducătoare care își conștientizează ființa și știe ce să facă cu ea însăși. Acolo am eu senzația că mă încadrez așa un pic.
- Cum arată dressing-ul tău?
Zilele trecute când am fost acasă mi-am dat seamacă 3 sferturi sunt haine negre și un pic roșu și verde. Am avut aproape 100 kg. De vreo 2 ani și jumătate lucrez la această poveste care îmi aduce o stare de sănătate bună. De când am cele 27 de kg jos tiroida mea e fericită, articulațiile mele sunt. Mă îmbătam cu apă rece că nu contează cum arăt, că mi-e bine oricum, cumpărându-mi haine largi și pe elastic ca să nu-mi dau seama că…Și atunci am zis ”Cam câte kilograme mai am eu?” și am văzut 98,6 kg și m-am speriat îngrozitor. Mi-am făcut analizele care au ieșit varză și am zis ”ATÂT”. Așa am făcut cu țigara: acum 8 ani m-am lăsat de țigară într-o seară, după concert, pe 14 septembrie, n-am să uit cât trăiesc. Am zis ”eu nu mai fumez” și de a doua zi nu am mai fumat. În concluzie, dressing-ul meu este într-o continuă transformare.
- Shopping online sau offline?
Am avut o experiență cu online-ul. Singurele chestii pe care mi le-am comandat au fost online au fost UGG-urile luate de la mama lor pentru că am avut încredere, în rest, nu. Cu toate că am văzut niște fete cu niște încălțări de sufletul mi s-a rupt că vreau și eu și când spun că le-au cumpărat online…Nu, eu vreau să pun mâna pe ele.
- Ai vreo celebritate pe care o urmărești pentru a te inspira din stilul ei vestimentar?
Îmi place cum se îmbracă Hellen Mirren. Îmi place enorm. Mi se pare că e un etalon de feminitate și de forță interioară care vine din feminitate, manifestă energia feminină care generează, transformă și inspiră.
Machiajul a fost asigurat de Sephora, iar Hairstyling-ul de colegii de la Beauty District.
Mulțumim prietenilor noștri de la BottegaVerde.ro , Watchshop.ro și stropConcept.ro pentru susținere!