Citește în 3 min 04 Jun 2019

Care este codul tău de culoare?

Autor: Georgiana
Timp de citire 3 min

Costum galben și geantă roz? Pantofi albaștri și rochie roșie? Vara aceasta se poartă colorat, așa că profită de toate nuanțele posibile. Joacă-te cu contrastele, combină-le și crează-ți propriul tău cod de culoare!


Ce valoare au culorile într-o ținută?

În spatele fiecărei culori stă o semnificație profundă, iar nuanțele pe care le purtăm în ținute ne influențează în mod direct starea de spirit din ziua respectivă.

Dacă vrei să te simți invincibilă și puternică, alege roșul. Dacă vrei să inspiri încredere, iar cei din jurul tău să se simtă atrași de energia ta pozitivă, mergi pe albastru – de ce crezi că majoritatea oamenilor de afaceri poartă cămăși albastre? ? Gri-ul va semnifica întotdeauna competența, iar galbenul și orange-ul sunt alegerile ideale pentru oamenii emoționali. Verdele este culoarea semnificativă a echilibrului – poartă această culoare dacă îți dorești să inspiri loialitate. Albul reprezintă puritatea, este ideal pentru evenimentele festive și îți luminează foarte mult întreaga prezență. Mai este nevoie să vorbim și despre negru? Deși este culoarea ce nu ”moare” niciodată și reprezintă clasicul și eleganța, ținutele negre din cap până în picioare nu sunt o alegere bună oricând întrucât exprimă tristețe, nervozitate și singurătate. Culoarea luxului și a bunăstării este violetul, o rochie în această nuanță este alegerea perfectă pentru o petrecere exclusivistă.

Desigur, culoarea în sine nu este tot secretul unei ținute reușite: accesoriile, proporțiile culorilor și croiala hainelor reprezintă un mix ce poate lua diferite forme, important este ca tu să te simți bine purtându-le.

1.Sacou, Answear   2.Rochie, Medicine   3.Rochie, Liu Jo   4.Salopetă, Mango   5.Hanorac, Tommy Jeans

Ce zici de color blocking?

Toate culorile sunt frumoase, dar fiecare dintre noi are cu siguranță una preferată. Color blocking înseamnă combinarea unor culori contrastante, astfel încât să ieși în evidență. Acest stil de ținută este foarte atractiv și îți va îmbunătăți starea de spirit.

1.Salopetă, Pinko   2.Rochie, Medicine   3.Top, Tommy Jeans   4.Sacou, Answear   5.Pantaloni, Only

1.Poșetă, Tally Weijl   2.Poșetă, Lauren Ralph Lauren   3.Sneakerși, Fila   4.Sandale, Baldowski   5.Espadrile, Tommy Hilfiger

Când vrei să atragi atenția cu ajutorul culorilor, trebuie să urmezi doar câteva reguli simple, de bază: în primul rând, alege culorile complementare (roșu-verde, albastru-orange, mov-galben) și de aceeași intensitate. În al doilea rând, folosește culorile în cantități mari, nu te limita doar la accesorii! Poartă bluza de o culoare și fusta de altă culoare, geanta roșie să fie cât mai mare, iar rochia verde-smarald, alege pantaloni orange și un sacou albastru – acestea sunt doar câteva sugestii, dar sigur ai prins ideea. Lasă-te purtată de imaginație și distrează-te prin asortări. Crează-ți propriul tău cod de culoare! Tu în ce culori te îmbraci cel mai des?

 

Citește alte articole