Vara ne îmbrăcăm în culori deschise pentru a ne bucura mai mult de căldură, concediu, libertate și soare. Chiar dacă ne plac atât de mult culorile pastelate, uneori avem impresia că nu reușim să obținem look-ul dorit folosindu-ne de ele. Cum purtăm culorile pastelate?
Pastelurile revin an de an – sunt finuțe, super feminine și redau o luminozitate aparte ținutelor tale. Dacă nu le asortezi corespunzător, s-ar putea să obții un look prea copilăresc, lucru pe care nu ni-l dorim, mai ales dacă mergem astfel îmbrăcate la serviciu sau la o întâlnire de afaceri. Tocmai de aceea am creat acest articol: să îți ușurăm munca. Vezi cum se asortează cel mai bine culorile pastel:
Ce stiluri vestimentare arată bine în culori pastel?
Roz prăfuit, galben crud și bleu ciel… Aceste culori sunt, de multe ori, purtate de copii, așa că cel mai bine ar fi să NU le porți în combinație cu bulinuțe, volănașe, fundițe, etc., orice te-ar putea duce cu gândul la o fetiță de 3-4 anișori. Cel mai bine ai alege niște haine cu tăieturi geometrice, bine finisate, care să inspire eleganță – cele în stilul masculin. Un sacou galben deschis, o cămașă subțire bleu ciel și pantaloni maro deschis – combinația este pe cât de decentă și serioasă, pe atât de luminoasă și potrivită pentru temperaturile ridicate din iulie.
1.Sacou, Mango 2.Top, Answear 3.Pantaloni, Tally Weijl 4.Ochelari, Burberry
Pastel versus imprimeu
O altă combinație foarte reușită este cea dintre o culoare pastelată și un animal print îndrăzneț. Alăturând aceste 2 caracteristici, culorile pastelate devin mai intense, iar imprimeul se ”îmblănzește” – ținuta va fi echilibrată, nici prea ternă și nici prea extravagantă. Iată și un exemplu: sacou pastel + fustă animal print de zebră – ești gata de un business lunch dar fără să lași deoparte tendințele actuale ale modei.
1.Geacă, Tommy Jeans 2.Pantofi sport, Karl Lagerfeld 3.Bentiță, Pieces 4.Ochelari, Mango
Cum asortăm culorile între ele?
Unele culori sunt greu de purtat – mai ales galbenul acela deschis. De fiecare dată când nu ești sigură dacă 2 culori se potrivesc, alege cea de-a doua culoare albul. Nu dai greș niciodată atunci când alături alb unei culori pastelate. Pentru a aduce un plus de intensitate ținutei, alege câteva accente de culoare, poate o brățară bleumarin sau elemente negre.
1.Cămașă, Answear 2.Pălărie, Answear 3.Brățară, Medicine 4.Cercei, Mango
Rochia pastelată
Mai exact, cum să evităm un look prea copilăresc purtând rochii pastelate. Dacă mai devreme recomandam adoptarea unui look masculin dar în culori pastel, de data aceasta ne dorim să purtăm rochii. Ideea este aceeași: tăieturile cât mai geometrice definesc o personalitate matură. Când îți alegi o rochie pastelată, caută modelele asimetrice, fără pliuri, volănașe și alte aplicații infantile. Modelele minimaliste sunt cele mai potrivite în aceste cazuri. Desigur, accesoriile chiar fac diferența: o pereche de ochelari de designer, tot într-o formă geometrică bine definită, completează perfect ținuta.