Citește în 5 min 16 Jun 2017

Irina Alexandru, Channel & Consumer Marketing Manager Fitbit: Atunci când îmi cumpăr ceva, mă asigur că acel produs mă reprezintă

Autor: Ask a fashionista!
Timp de citire 5 min

Irina Fitbit AnswearTopLady

”Obiectivul meu era să schimb lumea, sau cel putin să încerc”, așa începe Irina Alexandru să povesteasca despre antreprenoriat și despre ce a motivat-o. Și are și ce povesti.

Pasionată de design și arhitectură, a lansat prima companie la 23 de ani, implementând în timp zeci de proiecte de design de produs pentru jucători importanți din întreaga lume. în 2014, Irina s-a alăturat echipei fondatoare a Vector Watch, ceasul inteligent cu ADN românesc, ocupându-se în cadrul proiectului de procesul de design, fabricare și listare în piețe noi.

De la sfârșitul anului trecut, Irina a preluat poziția de Channel & Consumer Marketing Manager pentru piețele emergente din cadrul Fitbit, cel mai mare producător de brătari de fitness din lume.

Deși o fire creativă și pasionată de tot ce este frumos, Irina este extrem de analitică și axată pe rezultate.

Irina este una dintre doamnele #AnswearTopLadies și am vrut să vedem ce înseamnă pentru ea un stil vestimentar reușit.
Irina Fitbit AnswearTopLady(A): Când spui stil vestimentar, la ce te gândești?

I.A: Pentru mine un stil vestimentar reușit înseamnă să porți hainele care te fac să fii tu, să te simți în largul tău, fără să porți măști sau să joci rolul altcuiva. Când vine vorba despre haine, naturaletea a devenit un obiectiv  greu de atins în zilele noastre. De aceea apreciez tot mai mult persoanele care își poartă cu ușurință hainele care îi reprezintă.

(A) Atunci când esti la birou, ce stil vestimentar alegi și de ce?

I.A: Totul ține de dispoziția pe care o am în acea zi. Am norocul să lucrez într-un domeniu în care nu se impune o ținută restrictivă, decât cea a bunului simț. Se poate întampla ca într-o zi să aleg o rochie pe corp și pantofi cu toc mediu, care să mă facă să mă simt feminină, iar în altă zi să imi propun să merg mai mult pe jos și să aleg una din perechile de adidas superstar si o rochie colorata, de vara. Una dintre cele mai bune părți în a lucra într-o companie care se ocupă cu sportul și sănătatea este că nu te mai poate judeca nimeni dacă alegi să porți pantofi sport la o întâlnire de business. Așa că în fiecare dimineațâ am libertatea să mă joc cu întreaga mea garderobă. 🙂

(A): În moda, ce îți place cel mai mult? Ai anumite preferințe și dacă da care sunt acestea?

I.A: Da, tot ce mă face să arăt bine! Glumesc, îmi plac, ca oricărei femei, majoritatea noilor tendințe în modă. Există elemente vestimentare care cred că pot rămâne multe sezoane în garderoba mea, cum ar fi ținutele business casual, sacourile colorate și bluzele albe, de toate croiurile. Însă până la urmă, moda și hainele sunt efemere, iar eu nu mă atașez foarte mult de obiecte așa că îmi este ușor ca o dată pe sezon să fac loc în garderobă unor piese noi.

(A): Atunci când îți alegi un accesoriu nou sau un anumit articol vestimentar, ce element  este cel mai important în alegerea făcută și de ce?

I.A: Ma fascinează creațiile marilor case de moda și aș putea să privesc ore în șir un spectacol de modă. Însă atunci când cumpăr ceva pentru mine mă asigur că acel produs mă reprezintă cu adevărat și că mă pune în valoare. Așa că nu voi adopta cu orice preț un stil la modă, dacă simt că acesta nu este pentru mine.

Irina Fitbit AnswearTopLady

(A):Ți-ai găsit vreun style icon? Cum te inspiră acesta?

I.A: Poate e mult spus un style icon, însă îmi place mult stilul Ilenei Badiu. Cum ea are niște picioare lungi, superbe, iar eu nu cred că mai cresc în înalțime (stiți cum se spune, “o fată poate continua să spere”), nu aș putea să îi copiez vreodată stilul vestimentar, însă îmi place atitudinea ei și faptul că își poartă hainele cu o naturalețe de invidiat. Cred că este cu adevarat un model de urmat pentru toate femeile din România, dovedind că se poate să reușești în societatea noastră și din postura de femeie frumoasă și inteligentă. Iar cel mai important lucru pe care l-am remarcat, este că ea a reușit toate aceste lucruri fără să își piardă feminitatea sau vulnerabilitatea.

Irina Fitbit AnswearTopLady
(A): Ce te pasionează cel mai mult?

Am norocul că jobul meu este și pasiunea mea, așa că nu mă plictisesc niciodată. De fiecare dată când a apărut o nouă provocare în viața mea profesională am transformat-o în pasiune, poate pentru că îmi place foarte mult să rezolv probleme. Însa pe langa faptul ca sunt pasionată de tot ceea ce fac la job, îmi place să petrec un timp de calitate cu familia și prietenii mei. Călătoriile în țări calde și velierele sunt pe primul loc în topul preferințelor, urmate de festivalurile de muzică și serile în care ne strângem cu toții în jurul unei sticle de vin.

(A): Un make-up perfect este complementar unui stil vestimentar impecabil. Care sunt produsele de care nu te poți lipsi?

Imi place să am un ten luminos și uniform, așa că nu aș putea rezista fără fondul de ten matifiant, conceput special pentru un ten mixt ca al meu. Iar când sunt pe fugă, mai adaug doar un blush și sunt gata de o noua zi. Când am timp să mă rășfăt, aleg culori tari pentru buze și îmi place de asemenea să îmi conturez ușor sprâncenele cu un creion natural. Aici am întotdeauna grijă ca la final să nu arăt încruntată. La sfârșit adaug un zâmbet larg și make-upul e gata!

Interviul face parte din proiectul #AnswearTopLadies, susținut și de  Sephora și Beauty District .

Credit foto: Alin Dobrin

Spațiu sedință foto: Maison 13

 

 

 

Vestimentație Irina Alexandru:

Cămașă Answear                          Sacou Mango                              Bluza Mango

 

Citește alte articole