Citește în 5 min 20 Apr 2021

Ce tricouri purtăm în sezonul primăvară-vară 2021?

Autor: Georgiana
Timp de citire 5 min

Tricoul este, pentru mulți dintre noi, un articol de bază în garderobă. Am creat pentru voi o listă cu cele mai trendy tricouri ale sezonului: alege-ți modelul care se potrivește cel mai bine stilulu tău!

Forma contează

Teoretic, un tricou este un articol clasic, nu foarte sofisticat, acesta căpătând valoare prin accesorizare și asortare cu alte elemente mai extravagante. Totuși, în moda zilelor noastre, tricoul poate fi el însuși articolul acela care atrage privirea dintr-o ținută. Formele deosebite ale acestora se regăsesc în ofertele multiplelor brandurilor internaționale: tricouri oversize sau crop-top (cu abdomenul la vedere), tricouri cu spatele gol, cu franjuri sau cu mâneci bufante.

Logo

Moda cu logo la vedere continuă. Provocarea cu care se confruntă brandurile ține de combinația de culori și de dimensiunea logoului. Dacă ești fanul unui anumit brand însă nu apreciezi logomania, modelele cu logo discret rămân opțiunea cea mai potrivită. Fiind un element clasic, vei purta acest tip de tricou multe sezoane de acum încolo, deoarece nu pare să iasă vreodată din tendințe.

Printmania

Printul și tricoul e un duo de succes de foarte multe sezoane și sigur va mai fi și de acum înainte. Cu ajutorul imprimeurilor ne putem exprima cu ușurință preferințele muzicale sau cinematografice.  Pe lângă sublinierea gusturilor noastre, ne putem bucura de imprimeuri în dungi, carouri sau buline, orice te face să te simți și să arăți bine. Dacă îți place stilul streetwear, poți alege imprimeuri psihedelice care merg de minune cu blugii. Imprimeurile grafice sunt de asemenea foarte populare, mai ales pe fundal alb, simplu. O altă idee de print sunt tricourile ce reproduc opere de artă clasice.

Materialul contează

Nu doar ceea ce se observă la prima vedere contează, ci și materialul din care este fabricat tricoul. Țesăturile cât mai naturale sunt un must în zilele călduroase. Din fericire, casele de modă încep să pună din ce în ce mai mult accent pe compoziția materialelor. Bumbacul organic devine mai cunoscut pe zi ce trece, iar tehnologiile prin care hainele sunt fabricate încep să folosească substanțe cât mai puțin dăunătoare mediului înconjurător. Materialele organice nu sunt prietenoase doar cu mediul, ci și cu fiecare dintre noi – tricourile fabricate din materiale naturale sunt mai durabile, astfel te vei bucura de ele mai mult timp.

Citește alte articole