Citește în 3 min 20 Jun 2018

Festival Look by Roxana Voloșeniuc

Autor: Anca Toma
Timp de citire 3 min

Nu cred că există vreo țară care să aiba mai multe festivaluri de muzică decât România! Și nu sunt doar “niște” festivaluri, ci evenimente complexe care au căpătat faimă internațională și au devenit în doar cațiva ani locuri de pelerinaj pentru mii de groupies din toate colțurile lumii. Iar scena nu e doar a artiștilor, ci și a ta, pentru că întreaga atmosfera care se creează la un astfel de festival e la fel de importantă ca artiștii care cântă și muzica lor. Și cum primul impact e, desigur, cel vizual, hai să vorbim despre haine, coafuri și look-uri. 

Roxana Voloșeniu - Festival Look Answear.ro

Citeam acum ceva vreme un articol foarte dur despre Coachella, celebrul festival de muzică american, pe care revista Vogue îl critica aspru din punct de vedere stilistic. După ce ani la rând revista a publicat nenumărate articole inspirate de vibe-ul acestui festival, de data asta editorii Vogue au șters din galeriile de imagini toate look-urile de “street style”, pe care le-au calificat drept de prost gust! Oups! Rar poți citi o critică atât de dură! Dar hai să o luăm ca pe o oportunitate, pentru că e șansa festivalurilor mai mici de a ieși în evidență prin originalitate și bun gust. Și nu treceti cu ușurință peste ultimele doua atribute! Rețineți: diferenta nu sta in a fi “cool”, “trendy”, “la modă”, ci în a fi original și a avea un stil individual, propriu. Cu alte cuvinte, nu copia ținutele idolului tău în materie de stil, ci încearcă să-i înțelegi personalitatea, pentru că astfel vei realiza mai ușor de unde-i vine stilul și, drept urmare, de ce arată într-un fel sau altul.


Creativitatea ținutelor de festival nu e constrânsa de limite. Aici e zona în care free style-ul e permis în orice cantitate, așa că e momentul să-ți dai frâu liber imaginației. Toate ideile tale creative pe care le-ai ținut în frâu (pentru că ești avocata, lucrezi într-o bancă sau trebuie să duci copilul la grădiniță, așadar îți sunt impuse zilnic restricții vestimentare) au liber să vadă lumina zilei (sau a nopții). Vrei să-ți tatuezi corpul, să-ti faci piercing, să porti cele mai inventive bijuterii de corp, cele mai scurte fuste sau șorturi, să-ți împletești părul afro, sa porti machiaje complicate? Dă-i drumul, acum e momentul! Dar orice-ai face, nu copia! Aici e vorba doar despre tine, despre stilul și personalitatea ta. Tu ești regina (sau regele) momentului!
Roxana Voloșeniu - Festival Look Answear.ro
P.S.: Iar dacă nu găsești ceva fix pe placul tău, fă-ți-l tu: taie-ți mânecile de la tricou sau lărgește decolteul, taie-ți jean
șii exact așa cum iti doresti, aplică-ți pachwork-urile acolo unde le vrei, agață-ți un ac de siguranta la ochelarii de soare… Cum spuneam, fii creativ!

Citește alte articole