Citește în 3 min 04 Sep 2018

Învinge plictiseala cu cei mai trendy pantofi sport ai sezonului!

Autor: Georgiana
Timp de citire 3 min

Pantofii sport sunt, fără îndoială, o tendință în ultimii ani. Verifică ce modelele sunt în trend din această perioadă și găsește-l pe cel potrivit stilului tău!

Da, știm! În prezent, nu există pantofi mai confortabili și mai la modă decât pantofii sport. Popularitatea lor nu se datorează numai confortului, ci și designului uimitor și multitudinii de posibilități de a fi asortați! Pantofii sport nu sunt doar o pereche de încălțăminte obișnuită, ternă și plictisitoare! Acum, ceea ce contează este forma, modelul original și combinația nebună de culori și materiale. Oricum, după cum sigur vei observa – cu următoarele modele vei atrage toate privirile, oriunde vei merge!

A doua dimensiune a logomaniei

Chiar și cei mai minimaliști pantofi sport vor câștiga un plus de personalitate datorită acestui element. Bineînțeles, vorbim despre un logo – cu cât este mai mare și mai îndrăzneț, cu atât mai bine. În acest sezon, logo-ul vizibil nu este un semn de vanitate, ci un factor determinant al unui stil în tendințe. Designerii îl plasează literalmente peste tot – pe față, pe spate, pe părțile laterale ale pantofilor și chiar și pe șireturi sau pe talpă. Fii îndrăzneață, logomania este o adevărată nebunie!

Adevărata strălucire

Logomania este prea modestă pentru tine? Vrei mai mult de-atât, pur și simplu să strălucești? Alege pantofii sport presărați cu sclipici, paiete, elemente holografice sau metalizate. Aceștia sunt potriviți nu numai pentru stilul sport sau casual: îi poți combina cu rochii elegante sau poți oferi un aspect de petrecere unei ținute obișnuite.

Talpa monstruoasă

Exagerarea este la modă nu numai în materialele sau elementele folosite, ci și în forma pantofilor sport. Este suficient să menționăm așa-numiții pantofi sport „urâți”, inspirați de încălțămintea din anii ’80 și ’90. Această tendință a convins designerii să creeze pantofii sport cu talpa masivă și distinctivă. Platformele colorate sau cu diverse imprimeuri, tălpile ondulate sau zimțate sunt potrivite atât pentru femei cât și pentru bărbați. Pe lângă valoarea estetică, ele aduc în plus și câțiva centrimetri și redau astfel o alură subțire, deci merită să fii tentată de cel puțin o pereche!

Pantofi șosete

Este posibil să combini pantofi sport cu șosete? Da, desigur! Este suficient să amintim de tendința cizmelor-șosete de anul trecut. Acum este momentul pentru combinația pantofi sport – șosete. Dacă modelele lungi care acoperă glezna nu te atrag, poți paria pe șosete scurte, realizate din plasă perforată și tricotată. Această combinație se potrivește perfect și este ideală pentru zilele mai călduroase!

Citește alte articole