Citește în 4 min 12 Sep 2022

Stiluri vestimentare la modă – Stilul Preppy, tendința inspirată de Ivy League

Autor: Georgiana
Timp de citire 4 min

Stilurile vestimentare sunt în continuă evoluție. Există anumite tendințe care apar, dispar și după un timp apar din nou pe podiumurile de modă. Stilul preppy este unul care se confruntă în prezent cu o renaștere. Tot mai mulți designeri, influenceri și fashioniste de pretutindeni apelează la el, fiind un stil vestimentar care combină elitismul cu un plus de confort. Descoperă chintesența lui și detaliile care îl evidențiază între alte stiluri vestimentare.

Stilul vestimentar Preppy – o tendință în vogă sezonul acesta

Stilul vestimentar preppy reprezintă o combinație a mai multor tendințe ale modei. Acesta presupune atât elemente ale unui stil casual, cât și elemente sportive și elegante. Pentru ca un stil vestimentar cu accente preppy să aibă succes, trebuie să integrezi piesele clasice cu cele specifice ale stilului de viață colegial american, Ivy League. Este important să înveți să combini corect articolele de îmbrăcăminte.

Stilul vestimentar Preppy a fost popularizat de către elevi, membrii cluburilor sportive, studenți și jucători de golf deopotrivă. Estetica aferentă unui stil vestimentar autentic include piese precum cămașă cu guler kaki, fusta de tenis, tricouri polo, pulovere structurate, cămăși Oxford, blazere, pantalonii în culori vii și fuste cu croi simplu. Astăzi, atracția mainstream-ului stilului Preppy se datorează intervenției celor mai importante mărci de patrimoniu din America, Ralph Lauren, Tommy Hilfiger, J.Crew, dar și multe altele.

În prezent, preppy a revenit fiind printre dintre cele mai atrăgătoare curente. A câștigat popularitate în fața altor tipuri de stiluri vestimentare. Datorită tendințelor adoptate de influencerii de pe rețelele sociale, mediul academic, dar și apariției serialului de mare succes, Gossip Girl, estetica prietenoasă a stilului preppy probabil va mai dura o perioadă.

Stilul vestimentar Preppy – materiale de calitate superioară

Stilul preppy se evidențiază dintre alte stiluri vestimentare prin folosirea țesăturilor naturale de înaltă calitate. Articolele vestimentare sunt realizate din lână, bumbac, cașmir, tweed sau viscoză. Schema de culori preppy cuprinde nuanțe calme, dar intense. Trebuie să deții în garderobă articole în culori precum albastru, roșu închis, bej, gri, galben, maro. Nu trebuie să-ți lipsească nici imprimeurile clasice precum carourile și dungile.

Stil Preppy – linii simple, forme stricte

Stilul Preppy implică liniile simple și formele stricte. Nu o să găsești piese, ca în alte stiluri vestimentare, cu volane, paiete și alte elemente romantice. Vei regăsi în schimb cardigane, jachete, pulovere, bluze și tricouri polo, fuste și rochii cu croi drept, pantaloni clasici, veste, trench-uri, dar și alte piese vestimentare ce pot fi de obicei regăsite într-o garderobă clasică. Fusta plisată, în carouri și gri deschis, este un must-have absolut în stilul preppy. Dacă ești fană a elementelor oversize, cu un blazer nu vei da niciodată greș.

În ceea ce privește articolele sportive, la mare căutare sunt fustele de tenis, hanoracele sport bleumarin sau albe și tricourile de rugby.

Piesele vestimentare pe care le vei regăsi într-un stil vestimentar preppy autentic pot fi considerate cu certitudine atemporale. Vor fi mereu relevante și nu se vor demoda niciodată.

Încălțăminte pentru un stil vestimentar Preppy

În materie de încălțăminte, stilul vestimentar preppy adoptă piese din piele naturală. Poartă mocasini, pantofi Oxfords, balerini pentru un plus de confort. Dacă îți dorești eleganță, este indicat să alegi pantofi simple cu toc sau modele cu tocuri joase și stabile.

Accesorii de nelipsit în stilul Preppy

Ca și în alte stiluri vestimentare, și în acesta accesoriile sunt importante. Acestea includ șiraguri de perle, cercei de perle, brățări și lanțuri clasice, bentițe de păr, cravate, curele din piele și genți simple. Alege accesorii de calitate, strălucitoare, care să nu fie foarte pretențioase.

 

Este important ca imaginea completă să fie armonioasă și consecventă. Aspectul trebuie să fie unul îngrijit, interesant, de succes, dar și versatil. Evită machiajul strălucitor sau manichiura colorată și bogată. Preppy se caracterizează prin naturalețe și o imagine calmă.

Citește alte articole