Sfârșitul verii vine pe lângă altele și cu preocuparea părinților față de noile ținute pentru școală. Dacă rechizitele sunt rezolvate prin liste mai lungi sau mai scurte primite la ședința cu părinții, în ceea ce privește hainele pentru școală apar deseori confuzii. Cele mai multe școli impun haine în două culori și indicația să fie decente, ceea ce de cele mai multe ori este cam vag.
Când timpul cu greu ne ajunge pentru tot ce avem de făcut într-o zi, fusta/pantalonul de culoare neagră și bluza albă pot reprezenta o soluție. Pe de altă parte, după ce în primii ani de viață ai copilului părinții pun mare preț pe conturarea unei personalități unice și puternice, uniformizarea copiilor la intrarea în școală poate părea în contradicție cu strădania de a avea copii liberi, veseli și frumoși. Este contradicție doar dacă simțim cele două culori impuse de școală ca pe o limitare, dacă însă privim asta ca pe un dress-code la fel ca pe toate celelalte, vedem că avem o mare libertate în a fi creativi și în plus pentru aceia dintre noi care sunt dornici să ofere copiilor educație și în materie de îmbrăcăminte, este o oportunitate de a exersa dress-code-ul ”ținute pentru școală” ca prim pas pentru alte contexte de viață în care vor trebui să se adapteze în mod creativ păstrându-și originalitatea și afirmându-și personalitatea.
Ținute de școală pentru băieți
Pentru băieți, chiar dacă e mai restrictiv, la orice culoare de jeanși se pot asorta tot felul de cămăși sau tricouri drăguțe, iar pentru vreme răcoroasă libertatea este chiar mai mare jonglând cu un sacou modern dintr-un material plăcut, cu mult bumbac în compoziție, care să permită purtarea cu mânecile îndoite.
La început de an, înainte de a afla culorile agreate de școală, investiția inteligentă încadrată într-un buget moderat, ca bază a ținutelor școlare pentru tot anul, profitând maxim de perioada reducerilor, ar putea merge pe jeanși, sacou, cămăși, tricouri.
Ca pată de culoare care să spargă monotonia unei uniforme clasice există șosete și încălțăminte colorată, Converse, iar pentru iarnă ghete din piele în nuanțe foarte frumoase și în ultimă instanță, chiar și ghetele negre, simple, ce pot fi accesorizate cu șireturi colorate care le transformă în piesa chic celei mai sobre ținute.
Ținute de școală pentru fete
Pentru fete, cu aproximativ același buget, alegerea ar putea fi o rochiță cu bretele, gen sarafan, la care se asortează cămăși sau tricouri după bunul plac sau o rochie-tunică purtată cu colanți sau cu jeanși. Tot la pantaloni, ca ținută mai lejeră, păstrându-și decența, dar și inocența, merge și această rochiță cool din bumbac 100%.
Fetițele, pe lângă să fie cochete, își doresc să aibă libertate de mișcare așa că mai multe perechi de colanți în culori neutre, dar cu note copilărești sunt o alegere numai bună.
O pereche de jeanși e musai să fie în ținuta pentru școală, o dată pentru că la un moment dat o să vină și iarna și a doua pentru că unele cămăși se cer purtate și la pantaloni pentru a fi puse în valoare.
În niciun caz nu aș uita de fuste! Fustele, mai puțin pretențioase decât rochiile, sunt feminine și foarte practice, mai ales dacă materialul are o textură ușoară și culoare neutră – o combinație îndrăzneață între voal și bumbac dă o notă aparte de originalitate și satisface cele mai exigente gusturi ale adolescentelor dornice să atingă și să depășească modelul mamei.
Accesorizarea ținutelor feminine pentru școală este chiar mai permisivă, în afară de încălțăminte și șireturi colorate, fetițele au la îndemână eșarfe și foarte multe tutoriale din care să învețe tot felul de legături, bentițe, elastice și clame de păr.
Oricare ar fi cerințele, hainele pentru școală este important să fie de bună calitate (cea mai mare parte a zilei copiii o petrec la școală), trainice, din materiale care să poată fi întreținute ușor, spălate la mașină și uscate rapid, fără a costa însă o avere. Să nu uităm de plăcerea copiilor de a se juca și de talentul nativ de a strica haine! Câteva piese de rezistență înțelept alese la început de an care să permită combinații variate sunt garanția celor mai inspirate ținute pentru școală.